Şobolanul

gt;4">

27.02.2006

Copilăria mi-am petrecut-o la sat, prieteni buni mi-au rămas din acel sat, din acea perioadă. Prin poveştile lor revăd satul meu.

"Şobolanul" este o poveste scrisă de Marin Cristian pe care am avut ocazia să o citesc acum câţiva ani:


- Băieţii mamei! Vedeţi cine este la poartă, cineva îl caută pe tatăl vostru. Spuneţi-i că nu este acasă. Mergeţi la cooperativa şi luaţi mirodenii. Până veniţi voi, face mama orez cu lapte.

Ne-am ridicat imediat, eu şi fratele meu Ilie, mai mic cu câţiva ani buni, şi am plecat la poartă. Aici îl găsim pe Preda ţiganul, care ne întreabă pe un ton baritonal:

- Unde e cuscru' Sandu măi copii?

Noi am dat din umeri în semn că nu avem habar, apoi eu am răspuns că nu e acasă, este plecat "demult", adică cu mult timp până la ziuă, să taie lucernă la cai.

- Dar ce treabă ai cu el? Îl întreb plin de semeţie.
- Am un mare şoarece, un şobolan, în hambar şi vroiam să mi-l prindă el cu mâna, mi-a mai prins unu' anul trecut. Când vine, nu ştiţi?
- Apoi cred că trebuie să apară, îi raspunsei imediat.

Văzând că nu are alt răspuns, Preda ţiganul se întoarse spre casă, la vreo patru case de noi, la Şosea. Paşea înainte iar eu şi fratele meu după el, mergeam la cooperativă, unde ne trimisese mama. Preda era un om bine construit, legat, gospodar sincer şi curat la suflet ca o fată spălată cu iarbă mare în noaptea de Sf. Toader. Împreună cu fratele lui, Aurică, cumparase două locuri de casă de la Marin Cercel, chiar în mijlocul comunei. Bătuseră ţiganii ilăul câte doi ani pâna se achitaseră de datoria locurilor de casă .

Nu erau scăpătaţi. Poate în copilarie mai cerşiseră cu traista şi oala unde li se punea prune peste varză, pe la pomeni, dar acele vremuri erau de mult apuse.

Îi spunea lui tata "cuscru" dintr-o glumă, pe care chiar tata o inventase. Căsătoria între ţigani şi români era interzisă mai rău ca între castele din India. Şi totuşi s-a produs. O nepoată de-a mamei Ioana, româncă deci, se căsătorise cu un nepot al lui Preda, cu Bonete, şi ăsta era motivul din cauza căruia tata era "cuscru", nu numai cu Preda, ci cu toţi ţiganii din sat. Mai mult, începuseră ţiganii să-mi spună şi mie "cuscru". Preda mergea înaintea noastră şi se tot văita:

- Ce ţi s-a întâmplat, măi Preda, îl întreabă Gogu lui Bîrlică, un vecin de-al nostru. Unde ai fost aşa de dimineaţă?
- Am fost la Sandu lui Aurică, la cuscru, ştia şi Bîrlică gluma, să-l iau să-mi prindă un mare şobolan pe care îl am în hambar, şi nu l-am găsit.
- Ştie Sandu să prindă şobolani? insistă Bîrlică.
- Sigur că ştie, mi-a mai prins unul acu' un an.

Preda intră în curte, pe poarta din dos, şi se face nevăzut.
Eu şi fratele meu admiram merii lui Bîrlică, înfloriţi deja, semănau cu nişte mirese sfioase care de abia aşteptau să apară în faţa altarului şi să spună "da". Am mers la cooperativa, am cumparat mirodenii şi când am ieşit pe Şosea, mare învălmăşeală.
Se adunase jumătate de sat, oameni în toată firea: Iancu Spălatu, Radu Moţoi, Stanciu Tăsilă dar şi din cei tineri Bosoi, Ninelu, Ţîţone. Preda scosese hambarul la insistenţa lui Ghiţă Oanţă, unul dintre cei mai leneşi oameni din sat, pe drum. Multă lume se adunase în jurul hambarului, judecând cum era mai bine să prindă şobolanul. În hambar nu mai era nici un strop de făină, dar avea o gaură, pe unde intrase, probabil, şobolanul, pe care Preda o astupase cu un cocean de porumb curăţat.

- Hai să punem hambarul în căruţă şi să-l ducem la gârlă să înecăm şobolanul, zise Ghiţă Oanţă, satisfacut că are totuşi o idee.
- Cu ce să-l duc? întrebă Preda.
- Cu caruţa zise Ghiţă Oanţă, aratându-i-l pe Marin Sprichindelea care tocmai căuta să-şi facă loc prin mulţime.
- La o parte, să o iei pe uliţa cealaltă pentru că aici avem treabă, spuse Ilie Baboi, care se pare că avea şi el o propunere cât de cât acceptabilă.
- Eu zic, continuă Ilie Baboi, să-i dăm foc hambarului, o dată cu el arde şi lighioana în acelaşi timp.
- Cum sa-i dau foc la hambar? Asta e lada mea de zestre de la socru meu, completă Preda.
- Măi, oameni buni, interveni după cum îi era obiceiul Jean Brebu, un moldovean hâtru, însurat la noi în sat, staţi puţin. Noi ne luptăm cu hambarul ăsta, am blocat circulaţia, s-a strâns multă lume, dar nu ştiu dacă mai este şobolanul în hambar.
- Este, este, răspunse Preda ca o flaşnetă demodată.
- Ia să vedem, şi Jean Brebu scoase cocianul şi se uită cu un ochi în hambar. Şoarecele stătea zgribulit într-un colţ, speriat de hărmălaia din jur.
- Eu vă propun să aduceţi un sac, scoatem cocianul, şoarecele întră în sac şi al nostru este.
- Aşa este, e bună chibzuiala ta, zice Preda care nu se dezlipea de lângă hambar.

Între timp, alte căruţe care vroiau să treacă au luat-o pe o uliţă ocolitoare. Luaţi-o pe acolo, că noi avem treabă aici, continuă Preda, fiind încredinţat că de data asta i-a venit de hac şobolanului. După ce a venit cu sacul, Gică Godinacu îl luă, scoase cocianul de la hambar, le facu semn celor din apropiere să-l aplece, şoarecele intră în sac şi cu o viteză nemaipomenită străbătu sacul, găsi o gaură în sac şi ieşi grăbit printre picioarele a câtorva zeci de gură cască. Gică Godinacu care nu văzuse ce s-a petrecut, luă sacul de gură, îl strânse bine în mâinile lui puternice de plugar şi-l izbi cu putere de pamânt de mai multe ori.
Crezând că l-a omorât , desfacu sacul, satisfăcut de isprava lui, dar, stupoare, în sac nu se afla nimic. Şoarecele scăpase intrând în curte la Vasile ţiganul. Preda pricepu repede ce s-a întâmplat şi începu să strige cu putere:

- V-am spus eu că scapă, vedeţi, a scăpat. Şi Ghiţă Oanţă prost, şi Ilie Baboi prost, şi Jean Brebu prost, şi Gica Godinacu şi mai prost.
- Băi, Lili, de ce ai adus sacul rupt?
- Nu a fost, mă, sacul nostru - veni repede raspunsul. Avem noi saci? L-am luat de la Niculina lui Vasile.
- De ce, Niculino, nu ţi-ai cusut sacul, fire-ai a dracu? De puturoasă, că d-aia nu te mai măriţi. Cine crezi are sa vrea o leneşă ca tine. Şi voi copii, lepădăturile satului, de ce nu mă lăsaţi să-mi fac treaba, mama voastra de nechibzuiţi, că numai din cauza voastră a scăpat.
- Unde-o fi Sandu lui Aurică? Dacă era el îmi făceam treaba liniştit.

Mulţumesc prietenului meu, domnul Marin Cristian, pentru această fereastră către o lume, ascunsă acum în amintiri.




4')">
[+/-] afişează/închide

0 comentarii: