Forţa Steaua!

Frânturi de conversaţii se aud de la mesele vecine. Lume pestriţă.
Argentinu' e genu' de bodegă care-ţi spune că: "Niciodată nu e prea târziu să te ratezi."

Feţe ofilite înainte de vreme, priviri pierdute’n gol, farduri, zâmbete false, glume de duzină, râsete stridente, miros de bere şi puradeii ţiganilor care locuiesc în centru’ istoric, fugărindu-se printre clienţi.

La masa de alături o tipă purie ţine o javră mică, cu moacă de şobolan, în braţe şi îşi justifică existenţa unui individ în timp ce mângâie, cu gesturi gingaşe, potaia:

- Lucrez în teatru. Aş fi putut ieşi oriunde dar îmi place viaţa asta, de tomberon. Să nu mă-ntrebi de ce!

Tipul, mai tânăr ca ea, se pierde, nesigur, în comentarii gri. Gândurile-mi rămân fixate’n "viaţa de tomberon" prezentată ca opţiune. Felul în care’şi mişcă mâinile, cuvintele pronunţate întregi, culorile pe care le poartă şi rafinamentul zâmbetelor intră-n contrast cu tomberonu’.

- Tanti, lasă-mă, te rog, să mă joc şi eu cu căţelu’ tău! (un ţigănuş obez) Am avut şi eu unu’ la fel, mai demult, da’ a murit!
- Vai! Cum aşa!? (înduioşată, pregătindu-se să-i facă pe plac)
- (fâstâcit)Păi, m-am împiedicat ş-am căzut peste el.

Îngrijorată îşi mută căţelu', pe celălalt braţ, protectiv. Reia conversaţia cu domnu' mai tânăr. Din când în când caută puştanul gras, cu privirea. Câinele nu-şi găseşte locu'n braţele femeii. Îl lasă jos, lângă scaun, în zgardă. El se benoclează la oamenii din jur, mirat de fiinţele astea uriaşe, însetate, gălăgioase şi nepăsătoare.

Un zdrahon îşi face loc printre scaune şi mese. Arată căzut pe gânduri, nu pare să dea atenţie oamenilor sau lucrurilor care-l înconjoară. Privirea gealatului se intersectează cu cea a câinelui. Se uită miraţi, câteva secunde, unul la altul, după care, aplecându-se către potaie cu pumnul, în mişcări ritmice ridicat către cer, tipul urlă din toţi rărunchii:

- Forţa Steaua! Forţa Steaua! Forţa Steaua! Forţa Steaua! A yeh!

Terasa se zguduie în hohote de râs. Câinele se înghesuie, îngrozit, în piciorul stăpânei. Ea, după un moment de reculegere, îl ridică, mămoasă, la loc, la piept. Îl mângâie, din nou, sa-i treacă.

Aştept la rând, la tejghea. Barmanul către un client:
- A stat Argentinu’ ăsta-n drumu’ lui. Altfel... Ajungea o stea!
- Hehe! Amândoi privesc în mulţime. Mă întorc şi eu, să văd despre cine e vorba. Afară se lasă seara. Nu se vad clar decât reflexiile din geam.