Retezat - ziua 1''


31.07.2006

Frig în draci. Îmi place să cred că-nvăţ din greşelile altora deşi de cele mai multe ori nu-nţeleg nimic dintr-ale mele.
Car mâncare pentru o săptămână şi ţoale cât mai puţine. Acum tremur în spatele cabanei Pietrele cu gându’ la geaca bengoasă pe care am lăsat-o acasa "că-i prea grea". Terminăm repede de mâncat, frigu' ne-a intrat în oase(nu-s singuru’ fraier fără geacă).

- Întrebăm aici de linguri?
- Poftim?
- Linguri mă, întrebăm la cabană dacă vor să ne vândă?
- Cătălino, ia vezi, poate ai mai mult noroc cu ăştia!
- Duceţi-vă voi să-ntrebaţi, eu am cerut în sat.
- Hehe, ai cerut degeaba. Nu vrei să ceri linguri, nu-i bai, bem supele direct din ceaun sau poştim lingura lu' Vali, eu n-am greţuri.

- (în bucătăria cabanei, către un nene în spatele căruia o femeie spală cratiţe) Bună ziua! Nu vă supăraţi, ne vindeţi, vă rog 2 linguri că plecam pe munte şi ...
- Ce!?
- 2 linguri! (mimează mâncatu' cu lingura) Vrem să cumparăm linguri.
- Vor să comande? (femeia de la cratiţă catre nene)
- Da... 2 linguri!
- Huh!?
- Staţi să mă uit în magazie.(după un schimb de piviri între ei)
- Vă rog.
În câteva minute bărbatul se întoarce cu un tacâm complet.
- Vrem doar lingura. Cât costă?
- (nehotărât) 10 mii?

Plecăm spre creastă, către Vf. Retezat, dacă mergem ne încălzim şi, oricum, mersu’ e principala activitate prin părţile astea. E a 5-a ieşire serioasă anul ăsta pe munte, dacă totul merge conform planului ar trebui să fie cea mai lungă atât ca durată cât şi ca întindere şi, sper eu, cea mai intensă.

Pe măsură ce câştigăm în altitudine Retezatul începe să-şi descopere faţa ca o gheişă la începutul dansului. E prima oară pentru mine când văd dansu’ ăsta. Sunt farmece care te prind în el. Fiecare pas pe care-l faci spre creasta este o şoaptă în urechea de stâncă pe care calci. Hora în care ne prindem trebuie s-o cunoşti, dacă greşeşti pasu' muntele te simte, te aruncă afară din joc. Afară e frig. Creasta se întinde ca un şarpe verde şi lung, brăzdat pe alocuri cu dâre albicioase de virogi. Călărim şarpele, îi învăţăm dansul.

Vali e cel care mi-a arătat cum se foloseşte izoprenul, ca să zic aşa. Anii au trecut însă, el s-a lăsat de drumeţii eu am luat-o-n serios. Pe nebăgate de seama, cu îndârjirea omului care vrea să scape de patimi şi de demonii care-l rod, am ajuns munţoman. Fără ţoale, doar cu un strop de mâncare, un izopren şi-un sac de dormit e uşor să călăreşti şerpi ca Retezatul.

Cortu', primusul + o tonă de dulciuri au transformat rucsacu' lu’ Vali într-un monstru de peste 25Kg care-i sfâşie umerii şi genunchii acum. Suntem nedormiţi de ~ 36 de ore. Vali începe să se resimtă:

- Copii, hadeţi să facem popas!
- Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese! Hehe.
- Dane, mi s-au înmuiat genunchii. E prea greu rucsacu' şi prea mult timp de la ultimu' somn. Nu mai am siguranţa pe picioare.
- Unde suntem? (Vali e singuru' dintre noi care a mai fost p-aici)
- Asta trebuie să fie şaua de dinaintea Vf. Retezat. S-a lasat ceaţa pulii că altfel ar trebui să vedem vârful.
- Ce facem?
- Hmm... 2 variante(ne arată cu busola pe hartă):

  1. tragem de noi şi continuam traseu' spre lacu' Bucura,
  2. coborâm la refugiul Condor şi înnoptăm acolo.

- Refugiul e ars.
- L-au refăcut, numai că e ascuns. Să nu-l mai aprindă toţi cretinii.
- Eşti în stare să-l găseşti pe ceaţa asta?
- Da mă, am dormit acum un an în el.
- E la 1700, coborâm aproape 500m, aproape tot ce-am urcat azi.
- Cum vreţi şi voi acum...
- Cât e ceasu’?
- 17.30, dacă ne-am păstra ritmu' am ajunge la Bucura până la 21.00, adică pe lumină, numai nu cred că putem păstra ritmu’. Asta înseamnă să mergem ultima bucată la lumina frontalelor.
- În nici un caz!
- Hai la refugiu atunci!
- Dacă nu-l găseşti pierdem o zi...
- Ai încredere în mine Dane, îl găsesc sută-n mie!
- Nu mai spune asta că mă deprimi detot.
- !?
- Sută-n mie înseamna 10%.
- Hehe, mie-n sută atunci!

Ieşim din traseu, mergem iar pe nemarcat, unii oameni nu se-nvaţă minte nicicum. Versantul vestic al crestei nu-i tocmai un loc de joacă. Sărim din placă-n placă de granit. Ţopăim la vale pe un râu de rocă. Genunchii urlă biciuiţi de rucsaci.
- O s-avem probleme să dăm în potecă!
- E drept în faţă!
- Ştiu mă, zic de jnepeniş, cum pula mea trecem de el?
- Ieşim din golu' alpin direct în pădure, pă urmă, pe sub brazi, la potecă, numai să nu trecem de refugiu.
- S-ar putea să nu treacă direct din gol alpin la pădure, d-aici parcă se vede o zonă de jnepeniş printre brazi.
- Ahhhhh! (Vali calcă greşit, îşi apără, reflex, capu' cu mâinile şi se rostogoleşte pe stânci. Sunete seci, înfundate se aud în timp ce trupu' i se izbeşte de plăcile din granit)
- Vali!(Cătălina îl prinde de rucsac şi îl opreşte din rostogolire icnind)
- Ahhhhh! (stă chircit şi-şi strânge în amândouă mâinile genunchiu' stâng)
- Vali, încearcă să-l mişti.
- Mă fulgeră de durere, pişa-m-aş pe el! (îşi întinde picioru’ şi scrâşneşte din dinţi)
- Doare de la contuzie sau e dislocat?
- De la lovitură!
- Eşti norocos, te alegi doar c-o vânătaie. Cască ochii pe unde mergi, cum ai căzut?
- Nu ştiu, ţi-am zis că-mi simt genunchii moi, nu mai am siguranţă pe picioare.
Plecăm mai departe, în căutarea refugiului. Parcă e un făcut, în ultimile 3 ieşiri unul dintre noi s-a accidentat. În Nemira pe Tzaca l-au lăsat genunchii, în Crai, Şugar şi-a băgat glezna-n gips pentru 3 săptămâni, acum Vali era să-şi spulbere genunchiu'. Doamne fereşte de mai rău! Mergem înainte.
Ruinele refugiului ars zac printre tulpinile brazilor, mărturie a înconştienţei, a lipsei de respect şi a oricărei urme de bun simţ. Munţomani inimoşi şi îndragostiţi de Retezat au refăcut refugiul, ascuns acum de privirile grabite ale turiştilor "de ocazie". Vali îl găseşte aşa cum a promis.
Refugiul Condor îngrijit, curat, cald, primitor şi frumos ne zâmbeşte ca unor vechi cunoscuţi. Îl îmbraţişăm recunoscători, îi mulţumim. continuare




[+/-] afişează/închide

0 comentarii: