Retezat - ziua 3
- Ohoooo! Ce fain e! Băă, treziţi-vă, ieşiţi să vedeţi, e superfain! Tare de tot! - Băi, de ce avem 2 săpunuri? - Fă-mi o poză! Doar cu rucsacii de tură-n spate, ritmul e susţinut, în mai puţin de-o oră suntem pe vârf. Peleaga 2509m, Aristide 1.85m, Cătălina 1.69m şi Vali 1.70m privesc din înalturi crestele dimprejur. Ne luăm de gât şi ne pozăm câte 3, al 4-lea stă să facă poza. Popas, plajă, miere cu nucă şi stafide şi sete de frumos ostoită din plin. Tăuri, creste, vârfuri şi raze de soare îşi văd d-ale lor, nepăsătoare în faţa hoţilor de frumos ca o femeie cochetă sub priviri ce o sorb. - Băi Dane, eu mă culc aici, la soare, nu mai merg! Pe nebăgate de seamă, cu gândurile la frigărui şi la păpuşi ajungem pe vârf. Numele crestelor din jur au o rezonanţă aparte: "Porţile Închise", "Culmea Văii Rele", "Crucea Trăznitului". Negociem dacă s-o luăm spre Porţile Închise, prea sună a interdicţie, plus că e marcat drept traseu periculos, ce poate fi mai atrăgător? Vali nu e de acord, el vrea frigărui, i s-a luat de păpuşi, porţi închise sau centuri de castitate. Planul cu care am plecat din tabără era să coborâm în Poiana Pelegii înainte de Păpuşa mică. Adică să ieşim din traseu pe versantul vestic, să găsim o viroagă, să scurtăm şi să evităm suprapunerea cu traseul din următoarea zi, când vom porni spre Godeanu. Ne ţinem de plan. - P-aici cred că e o.k. dacă o luăm. Asta a fost de departe cea mai regretată decizie din câte am luat vreodată. După nici 20m viroaga (despre care mai târziu urma să aflăm de la ciobani ca se numeşte Jurlău, pe harta fiind nemarcată) capătă o înclinaţie de peste 75°. Sunt înlemnit de groază, grohotişul mărunt alunecă cu mine, nu am nici un punct solid de sprijin. Stânca e sfărâmiciasă oriunde aş încerca să mă agăţ. Strâng sub călcâie cât mai mult grohotiş şi alunec, pe cur, câte un metru – 2, în jos. De fiecare dată când mă opresc din alunecare răsuflu uşurat ca de o minune, pentru o clipă, strâng aer în piept şi mă lansez din nou în ruleta Jurlălui sperând că o să iasă, iar, o cifră norocoasă. Cătălina încearcă să mă urmeze. Dislocă un pietroi cât toate zilele, care îmi zboară pe lângă cap scoţând scântei şi zgomote ascuţite din stânca în care se izbeşte în salturi largi. Felul în care am urlat către ei să nu mă urmeze, culoarea feţii, expresia ochilor, timbrul vocii şi viteza cu care bolovanul mişcat de Cătalina s-a pierdut în hăul de dedesubt au fost de ajuns pentru a-i convinge s-o apuce pe alt drum. Nu mă pot căţăra înapoi, singuru' meu drum e în jos cu sau fără voia mea... Regret, pentru a câta oară? Şi îmi promit să nu mai ies pe munte niciodată, dacă scap. Amintiri calde, cu ai mei, atâtea gânduri despre atâtea lucruri râmase neterminate, locuri nevăzute, atâtea vorbe nespuse. Panta nu pare să se îmblânzească, cobor extrem de încet. Simţurile îmi sunt supraexcitate. Văd crăpăturile din pietricele şi irizaţiile de pe aripile gângăniilor din pietriş. Tăul de la poalele crestei, unde trebuie să ajung, e atât de departe. Respiraţia mea este un tunet usturător pentru timpane. Ca un ecou foarte stins se aud voci, Cătălina sau Vali trebuie să fie, n-are cine alcineva. Sper să fie în siguranţă. Frica, groaza, îmi sunt duşmani, odată înfrânţi drumul îmi va fi mai uşor. Rămân nemişcat timp îndelungat, nu ştiu cât. Ritmul inimii mi s-a potolit, respiraţia la fel. Lumea îşi reintră, încet, încet în matcă. Ajung într-o zonă de siguranţă, de aici drumul nu mai e înfricoşător. Mă întind pe o lespede de piatră şi ascult cum ecoul prinde putere, încep, într-un târziu să disting voci. Ei sunt. Vali şi Cătălina vin pe un drum ocolitor. Îi văd, descompun panta în zig-zaguri cât mai largi. Sunt bine. - De ce nu m-ai aşteptat? Vali o ia înainte, aproape alergând din placă în placă de granit pe restul de viroagă. Furia îi dă aripi. Cu un preţ.
Lacul Bucura, masivul Retezat - 18.07.2006.
Ieri am ajuns pe malul lacului, ne-am scrijelit numele în registru’ salvamontului şi am campat. Locurile de campare sunt împrejmuite cu pietre. În jurul fiecărui cort, adăpost împotriva vânturilor, sunt ziduri mărunte din pietre cărate de pe malul lacului. Cetăţi în miniatură ce-şi aşteaptă cuminţi, piticii curajoşi, învingători în lupta cu firele de nisip.
Am ajuns "legaţi la ochi" de o ceaţă groasă, ca un fum de cauciuc. Acum, Vali iese primul din cort. Pânza cortului luminează roşiatic spaţiul îngust în care dormim. Afară e soare.
-(Cătălina iese grăbită să vadă minunea) Wooow! Chiar că e frumos! Şi cât e de senin! Dane, vino să vezi şi tu?
- Mai dorm un pic, mor de somn.
- Vino mă să vezi, nu şti ce pierzi!
- Nu pleacă nicăieri, văd mai încolo! (îmi trag sacu de dormit peste cap mulţumit ca un copil care ştie ca are o prajitură pusă de-o parte)
- Brrr! Poate se înnorează! (Vali intră la loc, în cort, tremură şi râde răutăcios)
Vegetăm o vreme sub pânza cortului, aşteptăm soarele să prindă un pic de putere. Găsesc în sacu’ de dormit ciorapii spălaţi cu o zi-n urmă. Erau jilavi aseară, n-apucaseră să se usuce şi m-am culcat peste ei. Sunt uscaţi acum. Îmi fac curaj şi ies să spăl lucrurile purtate ieri, cratiţa în care am fiert supa aseară şi lingura de 10 mii. Chiar, lingura… Vali cară lingură de inox(adică grea), a noastră-i din aluminiu(uşoară) cuţit şi furculiţă tot din inox. Şi se miră că are rucsacu greu! Apropo, ce i-o trebui furculiţă!?
- Avem 2 săpunuri!?
- Da, cred că l-am luat şi p-ăla de la refugiu din greşeală…(Cătălina nesigură)
- Bravo, las’ că-l cară Aristide! Dacă găsiţi pietre care sclipesc drăguţ sau seamănă cu nu ştiu ce animal, băgaţi-le la mine-n rucsac, chiar şi pietroaie, eu nu mă supăr! Stânci întregi putem să luăm cu noi, ca amintire!
- Hehe, ho mă că n-ai murit, ce te vaieţi aşa. Ai cărat un amărât de săpun.
- Nu-i aşa Vali, tremur ca un căcat, de frig că nu mi-am luat ţoale, special să am rucsacu’ uşor şi acum car săpunuri care nu ne trebuie… Bine că nu era unu d-ăla mare, de casă.
Planul pentru azi e să urcăm pe Vf. Peleaga apoi Vf. Păpuşa, Păpuşa mică, Poiana Pelegii şi-napoi la tabără. Ziua e superbă, peisajele-s demenţiale, rucascii-s uşori(de tură), săpun avem. Sănătoşi să fim! Plecăm pioniereşte pe munte, aş fi cântat un câtec de tabără, din gimnaziu dar n-am ureche muzicală, nici voce şi nici nu cred că am ştiut vreodată un astfel de cântec. Intenţia contează.
- Iar!? Numai ce ţi-am făcut acum 5 minute.
- Da mă, dar ăsta-i alt peisaj.
- Cătălino ţi-l dau să-l cari dacă mă pui să-l scot din 5 în 5 minute!
- Nu i-l da că umplem cardu' şi terminăm şi acumulatorii până s-ajungem pe Peleaga.
- Hehe.
- La primu salariu îmi iau aparat iar voi n-aveţi decât să faceţi borş! (Cătălina ofticată)
- !?
- Mă fute o lene de n-ai tu idee! Am chef să halesc o friptură din ceafă de porc.
- Vali, Păpuşa te aşteaptă nu te da lovit!
- Şi costiţă afumată perpelită pe grătar, cum face socru-meu…
- Nu mai visa, hai să-i dăm bătaie ca te-a bătut soarele-n cap.
- M-am săturat de miere şi salam, ce-ar mai intra o frigăruie. Ceapa se pune întotdeauna lănga carne, ştiai? Să-i dea aromă, pe urma vin legumele.
- Hehe, ţine-o tot aşa şi-o s-ajungi să nu-ţi mai vezi pula de burtă.
- Dacă ai ştii tu, Dane, ce bine gateşte socru-meu… Are un grătar, uite atâta e (desface mâinile cât poate) şi îl umple pe tot. Eu mereu îi zic că n-o să putem mânca tot şi el îmi râspunde că "mai bine să rămână decât să nu ne săturăm". Şi mereu rămâne.
- Băă! Trezeşte-te, că ai luat-o pe câmpii cu fripturile tale. Uită-te pe unde calci, c-o să-ţi rupi gâtu!
- Unde vrei mă să mergem, nu vezi că vin nori?
- Ce fel de bărbat eşti tu Vali, să nu vrei să călăreşti o "păpuşă"!?
- Da mă, dar vreau să văd "păpuşa", sunt pretenţios, nu-mi place orice "păpuşă".
- Asta nu e mă "orice păpuşă", asta e Păpuşa.
- Hehe.
- Lasă că te zic eu Nicoletei, numai cu gându’ la călărit păpuşi eşti! (Cătălina către Vali)
- N-ai decât să-i zici, Nico nu se supără.
- Hmm… Eşti sigur?
- Nu vrei s-o luăm pe Păpuşa mică, să ţinem semnu?
- Ce rost are, am văzut ce era de văzut. Dacă ţineţi neapărat duceţi-vă voi, eu o iau p-aici, ne vedem la Bucura.(Vali acrit de drum)
- Stai bă! Un’ te duci de nebun, nu ne despărţim pe munte. Hai p-aici atunci, lasă-mă s-o iau eu înainte.
- !?
- Te duci de nebun, înainte, dacă păţeam ceva?
- Nu aveam cum...
- Aşa se face pe munte? Îţi laşi prietenii în urmă. Nu mai zic că nu-ţi pasă de mine deloc. Halal iubire!
- Cătălina, nu aveam cum să vă aştept. Trebuia să mă distanţez suficient de mult de voi ca sa intru într-o zonă adăpostită să nu-mi împrăştiaţi creierii, cum era tu s-o faci, cu pietroiul ăla.
- Eu îmi fac griji pentru tine şi ţie nu-ţi pasă! Şti cum rămăsesem când ai urlat la noi? Nu vrei să ştii. N-aveam de ce să mă ţin... De ce nu răspunzi când te strig?
- Nu auzeam decât ecouri vagi, nu înţelegeam ce ziceţi. Am greşit rău că am luat-o p-aici. Sunt extrem de norocos că am scăpat.
- Numai Vali e de vină, a lui a fost ideea!
- Eu am propus şi voi aţi acceptat, de ce ar fi numai vina mea?
- Nu trebuia s-o luăm p-aici, asta e sinucidere curată. Tebuia să ţinem marcajul peste Păpuşa Mică.
- Tot printr-un grohotiş ca ăsta am fi coborât şi după Păpuşa Mică, degeaba mă acuzi.
- Dacă eşti aşa viteaz de ce n-ai luat-o prin viroagă, după Dan? Huh?
- Ce morţii mă-si nu înţelegi din ce îţi zic? (Vali extrem de nervos)
- Dacă te lăsăm s-o iei singur, pe stâncile astea, nu mai ajungeai întreg jos!
- Arată-mi pe hartă pe unde zici tu că trebuia să coborâm. (bagă mâna în capacul rucsacului după hartă)
- Crezi că dacă ţipi şi înjuri vei avea dreptate? (gest a lehamite)
- Eşti bătută-n cap femeie? Arată-mi pe unde pula mea trebuia să coborâm şi mănânc harta asta. Nu înţelegi că pe oriunde am fi coborât, pe versantul ăsta, ar fi fost la fel de naşpa!?
- Măsoară-ţi cuvintele, eu nu-mi amintesc să fi ţipat la tine sau să te fi jignit!
- Măsor pe pula mea!
[+/-] afişează/închide
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu