Lăcrămioare şi tutun



02.06.2006


- Se lasă noaptea!
- Da.
- Ar trebui să ne oprim, să punem cortu’.
- Unde pula mea să-l punem!? Pe stâncă?
- Ce vrei să facem? Mergem pe-ntuneric?

A fost o zi zbuciumată. Am pierdut drumu-n Piatra Craiului. Acum suntem undeva în continuarea brâului Ciorânga, în partea de NE a masivului, pe versantu' dinspre Plaiul Foii. Ţinem drumu’ momâilor, o potecă care nu e trecută pe hartă, marcată din loc în loc cu grămăjoare de pietre.

După filosofia "Toate drumurile duc la Roma", tragem de noi, cu speranţa, tot mai ofilită, că şi poteca asta o da undeva. Nu ţinem morţiş să fie Roma.

- Mamă, în ce hal ai pus cortu'!
- Zi mersi c-am găsit locu’ ăsta.
- Hai să mâncăm ceva şi să ne culcăm. Mi-e să n-adorm mestecând.
- Nu mâncăm nimic acum!
- !?
- Când o să desfaci pungile alea, mirosu' de şuncă o să se răspândească pe tot muntele! Dacă ţii morţiş să ai o pernă caldă şi blănoasă, te las să dormi cu capu’ pă burta mea. Nu-i nevoie să chemi urşii.
- Fratele meu negru, vrei să-mi zici să mă culc nemâncat după o zi ca asta? Cre'că glumeşti!
- Nu fi căpos.
- Mă piş pă neamu’ lor de urşi, eu nu mă culc nemâncat!

Bag la repezeală 2 castraveţi cu pâine, că ăia nu miros, şi-ncerc să mă mulez, cât mai confortabil, pe pietroaiele de sub cort.

- Dă-te frate, mai încolo că mă scoţi prin pânza cortului! Nu vezi în ce hal m-ai înghesuit?
- Aristide nu fi bulangiu, ţi-ai ales cel mai bun loc! M-ai pus pă mine pă pietroiu’ ăsta. Să moară mama, dacă nu mi-a intrat până-n inimă!
- Femeie mai eşti!
- Treci în locu' meu dacă eşti aşa viteaz, să vedem ce mai comentezi!
- Ai scos mâncarea afară?
- Nu.
- Scoate-o!
- Scoate-o tu, că parcă te pişai pă ei dă urşi.
- Nu fi de căcat, eu m-am descălţat şi mi-am schimbat şi ciorapii, tu eşti în bocanci!

Şugăr scoate, până la urmă, pungile cu mâncare şi le duce nu mai departe de 2-3m de cort, să nu obosească. Las frontala aprinsă pe economic, agaţată deasupra capetelor noastre s-avem, cât de cât, lumină. Orele trec, foşnete şi zgomote neclare s-aud afară. Nu zic nimic, nici s-adorm nu pot. După cum se foiesc, nici ceilalţi nu dorm.

- Şugăre ai auzit? (în şoaptă)
- Da. (abia rostit)
- Ce s-audă? (Cătălina speriată, cu voce tare)
- Shhhht! (amândoi)
- Pungile cu mâncare.
- Ce e cu ele?
- S-aud foşnind.

Stăm încordaţi, în aşteptare, căutăm cel mai mic zgomot în noapte. Poate mi s-a părut. N-are cum! Şugăr a auzit acelaşi lucru. Pietre care scrâşnesc sub apăsarea paşilor ne ard timpanele. Inima stă să-mi spargă pieptu’. Ne privim îngroziţi.

- Scoate repede frontala! (sugrumat)
- E scoasă, n-o vezi? E agăţată sus, de gura de aerisire!

Zgomotele s-aud din ce în ce mai aproape, frontala e legată cu nod. Trec ani până o desfac. Luminez pânza cortului pe partea dinspre care s-aud paşii. Zgomotele se opresc pentru o vreme. Mângâi cu raza de lumina interioru cortului, recunoscător. Iubesc lumina! Plimbăm frontala de la unul la altu’ şi luminăm cu ea pânza cortului, în direcţiile dinspre care vin zgomotele.

- Cât e ceasu'?
- Nu ştiu, uită-te la telefonu' tău.
- L-am oprit că n-am semnal.
- Aprinde-l.
- E 11 jumate.
- Hmm, mai avem încă 6 ore, că la 5 se luminează.
- Nu mai vorbiţi mă în şoaptă! Ce, vreţi să vadă că ne e frică de el? (încerc eu o glumă)

Orele trec atât de greu. Sunt rupt de oboseală. Nu pot s-adorm. Mi-e prea frică. De fiecare dată când pleoapele mi se închid lipiciose şi grele, un foşnet sau un zgomot înfundat îmi injectează creierul cu tone de adrenalină. Şugăr nu mai plimbă lumina, o ţine fixată în colţu' lui de cort.

- Ce faci mă, ai adormit?
- Nu.
- Plimbă, pentru numele Lu' Dumnezeu, lumina aia. Cortu' are 4 colţuri, nu doar p-al tău.

Dă din mână, fară vlagă, luminează restu' cortului câteva minute după care iar rămâne cu frontala fixată în colţu' lui. Tot timpu' am impresia că ceva se mişcă dicolo de partea cortului lângă care stau.

- Dă-mi frontala s-o mai ţin şi eu!
- Ia-o.
- Uite mă, aşa tre’ să faci cu ea, să luminezi peste tot.

Învârt lumina prin tot cortu'. Insist, din ce în ce mai mult, pe colţul de lângă mine pentru ca, în final, să mă opresc, cu ochii pironiţi într-un punct de pe pânza pe care m-aştept s-o văd sfâşiată de fiara d-afară . Dacă intră o să-l orbesc cu lumina asta, cum am văzut într-un film, când eram mai mic.

- Bă, simţi mirosu’?
- Ce miros?
- Miroase a câine ud. A blană udă. (a plouat peste zi, iarba nu s-a uscat)
- Trebuie să fie foarte aproape dacă se simte mirosu’. (pungile foşnesc din nou)
- Fumează Şugăre!
- Huh?
- Fumează Şugăre! Fumează aici, în cort, să pută cât mai urât, să vadă că iese fum d-aici. Să se sperie!

Fumează şi Şugăr şi Cătălina. Eu m-am lăsat de 1 an jumate, vreau să trăiesc mult. În cort e fum gros amestecat cu miros de lăcrămioare. A avut Cătălina o sticluţă cu esenţă de parfum cu care a stropit peste tot, să gonim lighioana. De urs şi de aerul curat d-afară ne despart 2 straturi de pânză dintre care unul impermeabil, cel de deasupra.

- Şugăre?
- Ce e Cătălino?
- De ce te-ai culcat încălţat în bocanci?
- Să pot să fug dacă intră peste noi.
- Să fugi!?
- Aham!
- Pe unde? Îl baţi pă umăr şi-l rogi frumos să să dea la o parte, să treci şi tu?

Alaltăieri dormeam în aşternutul meu, fără nici o grijă, acu am îndoieli că mai apuc să văd aşternutu' ăla vreodată. Dacă scap, jur să nu mai fac.

- Cătălino, ce tremuri aşa? Dacă simte că ne e frică, atunci atacă!
- Nu eu! Şugăr tremură şi mă zgâlţâie şi pe mine.

Şugăr tremură şi cască. Când cască, tremură atât de tare că ne mişcă şi pe noi. O tremura de frică sau de frig, numai el ştie. S-a culcat încălţat şi n-a intrat nici în sacu’ de dormit, să poa’ să fugă dacă vine ursu’.

Cortu' se zdruncină din toate încheieturile. Stăm toţi trei ghemuiţi unii-ntr-alţii, în mijlocu’ cortului, căutăm să ne îndepărtăm, cât putem de mult, de pânza duşmănoasă şi urâtă, care se tot mişcă.

O fi vântu’.

[+/-] afişează/închide

0 comentarii: