Uţă

17.09.2006

Spatele unui bloc de 10 etaje. Berceni, 1987.

- Hai să ne jucăm de-a hoţii şi gardiştii!
- Hai, cine face alegere?
- Bogdan cu Mihai că-s cei mai mari.
- Băi! Am ghicit ceva! Staţi să vă zic!
- Ce ai făcut mă? (Bogdan, unul dintre cei mai mari)
- Am ghicit ceva, jucăm pe cazemate. În cazemată nu se trage, e ca un fel de casă, v-aţi prins? (eu, plin de entuziasm)
- Băi ţărane, când mai ghiceşti ceva spune ca ţi-a venit o idee! Ai inţeles? (acelaşi Bogdan, ceilalţi copii râd, ei ştiu că-s venit de la ţară şi că-mi petrec încă, mai toate vacanţele, acolo)
- Ţăranu! Hehe, ţăranu’ a ghicit ceva. (alţi copii)
- Mi-a venit o idee, (fără entuziasm acum) să jucăm pe cazemate...

Se fac alegerile, cei doi băieţi mai mari aleg pe rând câte unu dintre noi. Bebe, vecinul de apartament şi prietenul meu este ales în cealaltă echipă.

- Vreau să fiu cu Bebe în echipă, altfel nu mă mai joc!
- Echipele tre’ să fie echilibrate, n-ai cum să ţii cu cine vrei tu!
- Ia-l tu pe Maimuţă şi da-ni-l nouă pe Bebe.
- Am facut alegere, nu te mai oftica!
- Cui spui Ţărane, Maimuţă?
- Dacă-mi mai zici o dată Ţărane te sparg!
- Dacă tu-mi zici Maimuţă îţi zic şi eu Ţăranu’...
- Nu-ţi mai zic Maimuţă... O să-ţi zic... Uţă!
- Şi eu o să-ţi zic Ţără!
- Uţă! Uţă! (râd ceilalţi copii)

***

În alt bloc, în alt an. Bucureşti 2004.

- N-ai de gând să deschizi? (Cătălina trezită din somn)
- Nu.

Sunt câteva lucruri care mie nu mi se întâmplă:

1. Eu nu primesc scrisori recomandate. Adică primesc avizul care-mi zice să mă duc la poştă cu buletinu’ să ridic recomandata, dar nu mă duc s-o ridic. De obicei sunt amenzi.
2. Mie nu-mi sună nimeni la uşă, sau mă rog, dacă mă sună şi nu s-a anunţat printr-un telefon, ceva, mai înainte, nu răspund. De obicei e poliţia ori administratoru’ sau, mai rău, da mai bine tac.

- Măcar vezi cine ne sparge capu’ cu soneria aia!
- Vezi tu.

Nu ne mişcăm nici unu’. Aşteptăm să se plictisescă şi să plece. Nu pleacă, ba dincontră şi-a pus mintea cu soneria. Ce rahat fac? Ăsta-mi consumă curentu’ şi, te pomeneşti că-mi arde şi soneria.

1. Deschid
2. Opresc curentu' soneriei de la tabloul electric.
3. O las să se ardă.

Mă hotărăsc să opresc curentu'.
Îl opresc ş-arunc o privire pe vizor, mizam pe administrator, dar nu. În faţa uşii un tip robust a cărui mutră mi-e cunoscută de undeva, nu ştiu de unde, se uită surprins la soneria care nu mai vrea să sune. Tot apasă cu degetele butucănoase pe buton, mai mai să-l rupă. Deschid.

- Salut Dane!
- Salut!
- Mă mai şti?
- Hehe, Uţă! Ce faci mă? Cât e de când nu ne-am văzut?
- 10 ani?
- Mai mult, vreo 15-16 cred. De când te-ai mutat.
- 15, da bă, să şti!
- Intră, ia un loc. Îţi fac o cafea?
- Aham. Mă mir că m-ai recunoscut.
- Cu ceilalţi n-am probleme, îi recunosc uşor, cu mine mi-e mai greu...
- !?
- Nimic, bat câmpii. Ia zi, ce-ai mai facut, cu ce te lauzi? Care e viaţa ta?
- Păi care să fie? Mă-nsor! D-aia am venit, să te chem la nuntă.
- Ohoo! Bravo Uţă, bravo mă! Când?
- Sâmbăta asta, să moară fanii mei! (azi e joi)
- Casă de piatră, ce să mai!
- Mersi. (râde, chipu aspru de bărbat se schimonoseşte, copilăreşte, în cute de râs fericit şi tălâmb)
- Mă bucur pentru tine! Cum m-ai găsit?
- Huh?
- Cum ai dat de mine?
- Am sunat la maică-ta la uşă. Ea mi-a dat adresa asta.
- Nu-mi spune că te-a recunoscut mama?
- Nu, i-am spus eu cine sunt.
- Hehe, ce i-ai spus? ”Săru’mâna, Dan e acasă, îl lăsaţi să iasă p-afară. Sunt eu, doamna Aristide, Uţă, nu mă mai ţineţi minte?”
- I-am zis că-s nepotu’ doamnei Ieremia.
- Ohh, condoleanţe...
- Mersi, a fost demult.
- Şi zi te-nsori, huh? Da' de ce aşa-n scurt?
- Mi-am luat permisie până luni.
- Hehe! (cu îndoială)
- Nu glumesc! Să moară fanii mei!
- Nu puteai să-mi zici şi tu mai devreme, s-apuc să strâng nişte bani, m-ai luat ca din oală, îţi dai seama.
- Nu-mi trebuie mă nici un ban! Sunt în Legiune acum, am bani. Vreau să vi tu la nunta mea.
- Unde eşti mă?
- În Legiunea Străină.
- Nu te cred!
- Să moară fanii mei, uite dacă nu mă crezi. (scoate un fel de legitimaţie cu însemnele Franţei, cu poza lui şi c-un nume străin)
- Bă tu nu eşti normal! (în timp ce întorc legitimaţia pe toate părţile)
- Hehe!
- Cum ai ajuns acolo?
- Ştii că în liceu am fost în lotu’ naţional de juniori, la lupte greco-romane?

Nu ştiam. De aici începe o poveste uşor de intuit. Adolescenţă zbuciumată, marcată de lipsuri materiale. Tentaţii, lume interlopă, criminalitate, poliţie, dosar, condamnare. Fugă peste hotare. Legiunea străină, identitate falsă, protecţie, diciplină, risc, bani, dezertare, însurătoare.

- Tu eşti nebun, crezi că te iatră aşa uşor dacă ai dezertat, mai ales că ai contract cu ei...
- N-ai înţeles... Mă întorc, n-am dezertat detot. Am avut permisie 3 zile şi mai întârzii 3. Luni mă-ntorc. Fac 40 de zile de arest, da se merită! Ce pula mea, mă-nsor!
- Şi aici, ce faci cu condamnarea?
- Se prescrie până termin eu. Hai c-am vorbit destul, hai să facem petrecerea burlacilor, hai să bem! Să moară toţi fanii mei!

Plecăm cu o maşină scumpă, închiriată. Invitaţii la petrecerea burlacilor sunt doar eu ş-un amic d-al lui, din Legiune. Mergem într-o bodegă nesimţit de scumpă din centru’. Mai toţi îl cunosc aici. Oameni care-şi vorbesc în şoaptă, stripteoze, animatoare, cuburi de gheaţă şi sticle de wisky se amestecă în coctailuri de muzică house şi sute de euro.

- Băi Uţă, ce ţi-a venit să mă inviţi la nunta ta după 15 ani?
- Mai şti, când ţi-a dat tac-tu bani, odată, m-ai chemat cu tine la cofetărie şi mi-ai luat o prăjitură!
- Faci mişto de mine.
- Nu fac! Să moară fanii mei dacă fac! Tu nu mai ţii minte?
- Nu mai ţin bă Uţă, da dacă ştiam, să mor dacă nu-ţi luam un tort!
- Hehe.

A pus una dintre fetele care dansau la bară să danseze-n faţa mea. Aproape dezbrăcată, flutură languros o sută de euro prinsă sub elasticu’ de la bikini. Pe sub fundu' stripteozei, printre picioarele care se tot unduie blocându-mi din când în când vederea, parcă recunosc un chip familiar în mulţime.

- Ce faci acolo mă, în Franţa?
- Aaaa, nu-n Franţa am unitatea mă, Africa scrie pe mine!
- Şi ce faci toată ziua acolo mă, instrucţie la greu huh?
- Gata instrucţia demult...
- Ba aia nu e Cătălina sau mi se pare mie?
- Acum omor negri. Ba da Cătălina e, am pus-o pe nevastă-mea s-o ia să mergem cu toţii la un restaurant, ce zici? Ce te-ai blocat aşa?

[+/-] afişează/închide