Patul lui Procust

Ar trebui să măresc baia. Când o să renovez casa am să-i pun să mute peretele dinspre bucătărie şi o să instalez o cadă imensă în care să pot lâncezi cu orele.
Prin faţa mea la câţiva cm de degetele picioarelor trece un gândac. Se opreşte de parcă ar simţi că îl privesc.
Nu-mi displac gândacii, nici nu îi îndrăgesc.
Îşi mişcă antenele în aer, delicat. Pentru el pun pariu că aerul e vâscos, ca o pastă. Fiinţele astea cred că se simt precum peştii. Ce plm o căuta la mine-n baie!?
Îl strivesc cum am făcut-o cu sute de confraţi d-ai lui, de-a lungul timpului. Ca de obicei, nu reuşesc să îl omor de tot. Îşi târăşte trupul strivit sub coşul de rufe în încercarea de a se adăposti.
Până nu demult îi striveam din nou, temeinic, pentru a fi sigur ca i-am omorât. Nu imi place să văd fiinţe în suferinţă.
Oare o fi păcat să omori gândaci?
Nu prea văd alternative în situaţia asta. Nu vreau să omor toţi gâdacii de pe Pământ. Doar pe cei din casa mea.
Ok, aici nu încape negociere, e clar că trebuie să moară.
De ce să moară totuşi? Ce rău, concret, mi-au făcut? Cu atât mai mult cu cât argumente de genu: "sunt scârboşi” nu ţin.
Trebuie să moară! Punct.
Aham, deci e un act de voinţă. Sunt sau mă cred în baia mea "un mic Dumnezeu ca un ciuaua în sufrageria lui".
În ultima vreme sunt surprins să văd că ezit să duc execuţia până la capăt. Mă mulţumesc să îi strivesc şi, dacă se nimereşte să nu crape de tot de la prima lovitură, nu insist cum o faceam înainte.
Înainte mă mustra conştiinţa într-un fel. Ceva de genu': "Dacă trebuie să moară, trebuie să moară! Dar de ce să se chinuie?”
Cu "chinuiala” asta nu mă împăcam deloc.
Până-ntr-o zi. De strivit, l-am strivit. Pui, e clar că n-o să mai facă. Mai are câteva minute, poate ore de trăit. Chin sau nu, e viaţa lui. Cine ştie, poate că el o savurează. Cine plm sunt eu în definitiv să hotărăsc ce e mai bine pentru el. Poate că el se pişă pe "sufletu' meu milos”.

Puţin respect pentru moarte, tinere!

"Într-o societate cu pantaloni fără culori, nu există scop.Kin-Dza-Dza





3 comentarii:

Anonim spunea...
noiembrie 13, 2008
 

dute-n kilu meu de scarbos cu gandacii tai storfleciti.....chiar cand constataasem si eu la tine in casa un aer care sa nu denote ca acolo ar locui 4 betivi burlaci , a trebuit sa strici imaginea cu gandacii in baie. PS. Daca darami peretele comun bucatariei sunt sanse mari sa iei o amenda sa te usture inelul, insa poti sa renunti la camara in scopul maririi baii. (A se obt autorizatie de la primaria sect 4)

Anonim spunea...
noiembrie 28, 2008
 

lumea e diferita in functie de perspectiva din care privesti sau din punctul de vdere al cui privesti

Anonim spunea...
decembrie 12, 2008
 

Apropos de ce povesteam zilele trecute..
Se intampla in stagiu de pediatrie intr-o cresa, unde erau copii abandonati. La primul curs am fost avertizati ca nu avem voie sa ne atingem de copii decat sub supravegerea personalului (din motive de siguranta ne-am gandit noi). Eu si inca 2 colege am ramas singure langa patutul unui bebelus care ne zambea dragalas. L-am luat in brate, ne-am jucat cu el (avea un ras cristalin irezistibil), l-am giugiulit si dragalit si la incheierea orelor am plecat acasa. Cand am revenit peste o saptamana asistenta ne-a spus ca a plans copilul doua zile incontinuu….
Mi-a fost frica sa ma mai apropii de paturile micutilor, ca nu cumva, in dorinta mea de ai tine in brate sa-i fac sa sufere…