Corola de minuni a lumii

- Știi că nu-i iubesc pe americani. Trebuie să recunosc însă că în anumite domenii își au meritul lor. Statistica de exemplu.

- Ce e cu statistica?

- Au dus-o departe. Prin anii '70 când era entuziasmu maxim. Ajunseseră pe lună și visau să o exploateze. S-au apucat să facă o serie de experimente.

- Ce fel de experimente?

- Mai multe, cel despre care îți povestesc acum constă într-un fel habitat izolat complet de exterior. Au luat câteva sute de oameni și i-au băgat în habitatul ăsta. Mai explicit, imaginează-ți un sat sub o cupolă de sticlă. Au intrat cu resurse predeterminate, urmând să le gestioneze, recicleze, etc, cât vor putea de bine. Scopul principal al experimentului era sa vadă cât timp vor rezista, cât timp se vor putea autosusține, fară nici un sprijin din exterior.

- Au luat oameni la întâmplare sau ...?

- Nu mă, i-au ales în funcție de abilități. De la medici, ingineri până la mecanici, agricultori, oameni în stare să satisfacă o paletă foarte largă de necesități.

- Și i-au lăsat de capu lor sau făceau ca la Big Brother?

- Exista interacțiune intre cei de afară, care le studiau evoulția, și cei din interior. Dar doar la nivel informațional. Nimic material, nici un capăt de ață.

- Înțeleg...

- Nu mă apuc să-ți descriu în amănunt ce și cum, din toată povestea asta pe mine m-a intrigat următorul fapt:

Printre informațiile pe care le primeau, cei din habitat, era și o revista cu rebusuri, cam cum sunt și astea de pe la noi.

Revista aparea pe tarabe în toata America la ora 7.00 am sa zicem și cei izolati o primeau pe e-mail tot la 7.00 am.

Pasionații de rebus din America trimiteau rezolvarea rebusurilor la redacție în speranța ca vor căștiga vreunul dintre premiile puse în joc.

O parte dintre cei izolati, pasionați de rebus la rândul lor, completau rebusurile respective și trimiteau, și ei, răspunsurile prin e-mail.

Procentele celor care au rezolvat corect rebusurile erau foarte asemanătoare.

- M-ai pierdut.

- Ce nu înțelegi?

- Ce procente?

- Dintre cei care erau izolati și au completat rebusurile 8%, sa zicem, le-au completat corect. La fel și restu lumii – cei din afara experimentului – tot 8%. Capisci?

- Aham, zi mai departe.

- Până aici toate bune, nimic spectaculos. Partea intrigantă acum urmează. Au inceput să decaleze timpii.

- Adică?

- Adică, celor din interiorul cupolei de sticlă, au început să le dea revista în urma restului lumii. Gradual. La început cu câteva ore apoi cu decalaje din ce în ce mai mari.

În tot timpul ăsta monitorizau procentele celor care rezolvau corect atât înăuntrul habitatului cât și înafara lui.

Au început să apară diferențe, la început mici pe urmă din ce în ce mai mari. Când rebusul a fost dat celor izolați la 2 săptămâni în urma celor din afară, procentul rezolvărilor corecte crescuse de la 8% undeva la 80%.

Iar ăsta e un fapt, o chestiune simplă, pur științifică. Concluziile le tragi tu.

- Hehe, ce vrei mă să zici?

- Eu nu zic nimic, ți-am povestit ceva. Ce înțelegi tu din ce ți-am spus, ce concluzii tragi e treaba ta.

- Tu ce crezi?

- O formă de conștiință comună, poate. O memorie colectivă, ceva care ne scapă simțurilor și înțelegrii noastre.

- Ești dus!

- Băi, prin manualul de fizica de clasa a Xa e o definitie a câmpului electromagnetic. Zice ceva de genu: ”Câmpul electromagnetic este o formă de existență a materiei imperceptibilă simțurilor noastre caracterizată prin ....”

Câte alte forme de existență a materiei imperceptibile simțurilor noastre n-or mai fi de care noi habar n-avem?

- Bă, uite ce te întreb eu: Cei din globul de sticlă aveau bani?

- Cum adică?

- Mergeau la muncă să facă bani să trăiască?

- Nu mergeau mă în sensu clasic. Aveau anumite sarcini precise pe care trebuiau să le îndeplinească.

- Era ca un fel de societate ideala sau cum erau organizați?

- Nu știu dacă ”ideală” e cuvântu potrivit, erau extrem de bine organizați dacă asta vrei să știi.

- Păi d-asta mă faza cu diferența între procente.

- Cum așa?

- Cei din afara experimentului, trăiesc în lumea reală, merg la muncă, se chinuie să trăiasca, au frustrări, frământari și printre astea își mai rup 10 minute în metrou sa completeze rebusu să mai uite de nevoi. Pe când cei din globu de sticlă n-aveau nici o grijă, totu merge ceas la ei. D-asta și diferența. La început erau la fel procentele că porneau de la un start comun, indivizii, din aceeași oala, societate. Pe măsură ce timpu a trecut cei din afara au rămas la fel pe când cei din interior s-au relaxat. Înțelegi?

- S-a dus pulii de suflet metafizica mea ...

- Hehe